A fi sau a nu fi în festival - Alexandra Bădescu

A fi sau a nu fi în festival

A fi sau a nu fi în festival

RICHARD II, Regia: Yukio Ninagawa Teatrul de Arte Saitama, Japonia

Richard II, Regia: Yukio Ninagawa, Teatrul de Arte Saitama, Japonia

Pentru iubitorii de teatru, Crăciunul vine odată la doi ani, în aprilie. Teatrul e pentru mulți aproape o religie, iar zeul căruia ne închinăm e nimeni altul decât Skaespeare. Din acest motiv, din 1994, Craiova devine bienal locul de întâlnire al unora dintre cele mai importante personalități ale lumii teatrale , în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare. Pentru aproape două săptămâni, străzile și scenele sunt ocupate de piese, concerte, conferințe și workshop-uri, sărbătorindu-l pe Bard în luna nașterii și morții lui.

Unul dintre motivele evidente pentru care Festivalul Shakespeare e un eveniment de neratat sunt piesele. În fiecare an, sunt prezentate unele dintre cele mai bune montări ale pieselor Shakespeariene de pe tot globul, care surprind mereu prin originalitatea lor, dar și prin diferențele culturale în interpretarea lor. Richard III din China nu va fi niciodată ca cel sud-african și în asta constă farmecul festivalului. Anul acesta, aveți ocazia de a vedea trupe de pe 3 continente, din țări precum India, Suedia, Israel, Japonia, Africa de Sud sau Germania.

Festivalul International Shakespeare, Craiova_copy
Dacă sunteți interesați și de noțiuni teoretice de dramaturgie, pe parcursul festivalului, au loc sesiuni de Shakespearologie și lansări de carte, ținute de critici de teatru recunoscuți pe plan internațional. În plus, cei care preferă aspectele practice au ocazia de a participa la workshop-uri studențești de arta actorului, regie, teatrologie și scenografie.

Unul dintre aspectele demne de apreciat este faptul că Festivalul nu e unul elitist, care se adresează numai unei nișe. Multe spectacole se desfășoară în aer liber, fiind accesibile publicului larg, ceea ce transformă într-adevăr evenimentul într-o sărbătoare generală. Anul acesta, aveți ocazia să vedeți spectacole de acrobație, cu efecte pirotehnice, concerte și comedii pe străzile orașului.

O premieră a acestei ediții și unul dintre spectacolele la care nu vreți să lipsiți (nu zic asta doar pentru că o să fiu în el, promit) o reprezintă piesa de teatru comunitar Romeo și Julieta, realizată de compania britanică Parrabbola, în colaboare cu Compania Teatrulescu, sub direcția artistică a lui Philip Parr. Piesa cuprinde o echipă de 50 de membri ai comunității, cei mai mulți fără un background teatral și va reprezenta o experiență cu adevărat inedită pentru public, care se va implica activ, cu toate simțurile, în piesă. Aceasta se va desfășura în mai multe spații din oraș, așa că vă recomand să purtați pantofi comozi.

Din proprie experiență, vă pot spune că odată ce participați la festival, anii pari o să devină preferații voștri și o să continuați să vă întoarceți, dorind să vă implicați și mai mult. Eu sunt la a treia ediție și experiența a devenit progresiv mai plăcută, iar anul acesta sunt voluntar, spectator și voi apărea într-un spectacol.

Sper că e clar că răspunsul la întrebarea ‘A fi sau a nu fi în festival?’ e un categoric ‘A fi’, așa că vă aștept să scuturăm sulițele împreună.

Articol de Alexandra Bădescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Fii la curent cu ce scriu!

Archives