Eseu fotografic. Omul este măsura tuturor lucrurilor - Rareş Cojocaru

Eseu fotografic. Omul este măsura tuturor lucrurilor

Eseu fotografic. Omul este măsura tuturor lucrurilor

La un moment dat scriamcă mi-am dat seama cât de important este să citești, să studiezi Logica și Filosofia.. Mi-a și plăcut, ce-i drept, pentru scurtele luni în care am studiat la școală gândurile lui Bergson, Aristotel, sau Sartre.

Atunci când am citit că cei de la Foto Unionorganizează tabăra de fotografie ARCHE în Thasos, și dau ca temă fotografică un aforism al lui Protagoras, un zâmbet pișicher mi s-a ivit în colțul buzelor. Mă aminteam stând în bancă și discutând cu patos despre om, alegeri, fericire, existența care precede esența și alte teme ce îmi place să cred că la un moment dat voi fi destul de înțelept pentru a le înțelege cu adevărat. În ultimele minute, chiar numele sofistului Protagoras a fost adus în discuția ce se apropia de final, atât datorită lipsei de entuziasm colectiv, dar mai cu seamă din cauza clopoțelului.

Maxima sună cam așa: “Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt întrucât sunt, și a celor ce nu sunt întrucât nu sunt”.

Nu am înțeles din prima ce voia să spună Protagoras. De fapt, nici nu susțin că am înțeles, dar pot să presupun. Nici la a doua încercare nu mi-a ieșit.. Apoi, mi-am frunzărit caietul cu entuziasmul unui
călător ce știe exact drumul spre destinație. Cu toate că mi-am notat fiecare propoziție, se pare că nu aveam nimic scris din scurtul dialog cu privire la filosoful grec. Doar teoriile filosfilor moderni (Pascal), contemporani (Sartre) despre natura umană, ori principiile Hedonismului și argumentele lui Aristotel cu privire la Eudaionism. Mi-am mai arunat un ochi și asupra lui Kant, după care am închis caietul mai confuz decât atunci când il deschisesem.

Filosofii, de obicei, scriu mult. Cum nu sunt filosof, am să redau în câteva rânduri și 7 (șapte) fotografii invazia temporară în tiparul meu existențial din aforismul lui Protagoras.

Eu cred că, așa cum am spus în poza ce deschide seria celor șapte, lumea este frumoasă când vrem noi să o vedem așa. Pentru noi, oamenii, lumea există când îi dăm noi sens, pentru animale nu înseamnă nimic… Totodată, două persoane care se uită la un tablou nu văd niciodată același lucru. Pentru fiecare însă, există o măsură aparte, relaționată la experiența sa dobândită în timp. Totul este legat de percepții și opinii. Cam asta cred că a vrut să spună Progatogaras.

 1) Lumea este frumoasă când vrem noi să o vedem așa. Eu încep…acum! 

Și prin al meu întredeschis ochi, am început să văd, caut, să regăsesc frumuseți (ne)descoperite ale lumii.

2) “Cea mai lungă cale este cea de la urechi la inimă, adică de la informație la convingere.” — Arsenie Boca

Apoi m-am gândit că domnii și doamna din imagine pot reliefa perfect o parte din ce a spus Protagoras. Nu contează ce vârstă ai dacă ești ghidat de o pasiune și nu îți e teamă să spui cu adevărat că pentru tine este o plăcere să vii în fiecare an de 1 Mai (Vappu) să cânți sau să reciți poezii pe un mic ponton din Sud-Vestul Finlandei. Pentru ei măsura tuturor lucrurilor în ziua respectivă o reprezenta această acțiune, întrucât ea era cea care îi făcea fericiți.

 

3) “Mintea și sufletul omului nu merg întotdeauna pe aceeași potecă” -Ileana Vulpescu

 Pentru că de multe ori nu știm pe cine să ascultăm…

4)  “Nu poți căuta ceea ce nu știi, deci ceea ce cauți știi dinainte.” – Platon

În caiet am scris ceva interesant: Este fericirea realizabilă sau ea este numai un ideal pe care omul îl urmărește de-a lungul veții sale fără a-l realiza? Cu alte cuvinte, este fericirea un scop al vieții? Sau… există întradevăr un sens al vieții? Și dacă da, care este acela?

Din unele discuții, cred că am înțeles că nu trebuie să ai ca scop fericirea, sau “destinația” în alte cuvinte, pentru că nu vei vedea drumul.. el este cel mai important.

5)  Fereastra de la care aproape întotdeauna întrebările mele își găsesc răspuns.

Nu tot timpul trebuie să merg foarte departe pentru a-mi găsi răspuns întrebărilor. Câteodată e suficient doar să deschid geamul. Apoi stau.. și uneori scriu. Azi am stat. Acum se întâmplă să fie “uneori.”

În alte zile mai și…

6) “Fiecare lucru poară în sine însuși măsura sa” – Mihai Eminescu

… plec pe străzi. Măsură are fiecare lucru.

7)  “Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul” – Mihai Eminescu

Nu dintr-o simplă întâmplare ultima, preferata mea… Am rămas multă vreme privind cerul. Nu știam dacă să surpind momentul. Probabil îmi era teamă că nu pot să transmit ce vedeam eu, știu că fragmentul pe care îl surprinde lentila nu poate reda întregul.

Introspecție. Calm. Profunzime.

Povestea mea se încheie aici. La început a fost un zâmbet pișicher, apoi încercam să observ cât mai multe. Am văzut fericire și entuziasm, am continuat cu o dilemă ca mai apoi să ajung la o răscruce de drumuri. Mi-am amintit că cele mai bune răspunsuri nu le găsesc decât privind înspre Vest (apusul poate să-ți spună mai multe decât crezi), dar și că fiecare lucru poartă în sine însuși măsura sa. Străzile și “semnele prezentului” trebuie doar descifrate.

Am încheiat lângă mare, așa cum probabil făcea mereu și Protagoras.

Mi-ar plăcea foarte mult să calc pe urmele filosofului și să înțeleg măcar o fărâmă din ce a gândit o viață, dar dacă nu voi merge în Thasos, cert este că voi avea la ce medita o vreme:

“Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt întrucât sunt, și a celor ce nu sunt întrucât nu sunt”

Text înscris în concursul Arche – Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri, un eveniment organizat de Foto Union, cu sprijinul Bancpost, Cosmote, Samsung Galaxy S4Ford, F64, Booking Greece, Izvorul Cristalin
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Fii la curent cu ce scriu!

Archives